În premieră, USMF „Nicolae Testemițanu” a instruit 57 de diplomați în domeniul sănătății publice

Publicat: 08.07.2020

angela paraschivUn grup de diplomați de la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) al Republicii Moldova au participat la un curs de instruire multidisciplinar, oferit, pentru prima dată, de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” cu genericul Colaborarea intersectorială în aplicarea măsurilor de prevenire și control al infecțiilor cu potențial pandemic. Cursul educațional a fost organizat la solicitarea directorului Institutului Diplomatic al MAEIE și a avut ca scop de a dezvolta competenţe şi aptitudini profesionale ale oficialilor în domeniul sănătății publice, necesare pentru exercitarea funcţiei diplomatice, care vor promova la un nivel profesionist interesele Republicii Moldova peste hotare.

Programul a fost elaborat de o echipă competentă de cadre științifico-didactice de la catedrele universitare de: Epidemiologie (coordonator), Igienă generală, Boli infecțioase, Igienă, Medicină de familie, Medicină socială și management sanitar „Nicolae Testemițanu”, iar ulterior, a fost examinat și aprobat la Consiliul de Management al Calității al instituției noastre și coordonat cu Institutul Diplomatic al MAEIE.

„Această experiență este o onoare pentru USMF „Nicolae Testemițanu”, care a reușit să inițieze diplomații în sistemul de supraveghere a infecțiilor cu răspândire pandemică, astfel, oferind un set  de măsuri de prevenție și protecție, care pot fi aplicate de către angajații ambasadelor și a serviciilor consulare în această situație epidemiologică și nu doar”, a declarat rectorul Universității, profesorul Emil Ceban.

stefan gorda

Ștefan Gorda, directorul Institutului Diplomatic al MAEIE, s-a arătat ferm convins că, urmare acestui ciclu de lecții,  participanții vor ști cum să acționeze mai corect în situații de urgență, în special, în această perioadă destul de complicată și pentru misiunile diplomatice. „Inițierea programului de formare în cadrul unei instituții bine cotate este un prim pas spre dezvoltarea noastră profesională în aria sănătății publice. Suntem responsabili de viața și sănătatea oamenilor, iar aceste instruiri ne vor ajuta să depășim provocările ce țin de situațiile epidemiologice”, a punctat ambasadorul. În susținerea ideii sale, directorul a trecut în revistă punctele forte ale cursului, exprimând gratitudine cadrelor științifico-didactice ale Universității pentru colaborare și deschidere în realizarea obiectivelor, atât de necesare diplomaților.

Webinarul a conținut mai multe sesiuni multidisciplinare, care au elucidat noțiuni elementare privind managementul pandemiei COVID-19; regulamentele sanitare internaționale 2005 ca instrument de colaborare internațională în urgențele majore de sănătate publică; sistemul de supraveghere a infecțiilor cu răspândire pandemică; epidemiologia și prevenirea infecției COVID-19; aspecte clinice în COVID-19; procedurile standard de protecție pentru angajații ambasadelor și serviciilor consulare în perioada COVID-19; măsuri de prevenție și protecție în COVID-19 ș.a.

Cu privire la aceste instruiri, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea, a exprimat, într-o scrisoare oficială în adresa rectorului Emil Ceban, recunoștință pentru organizarea evenimentului în domeniul diplomației medicale.

„Exprimăm mulțumiri tuturor profesorilor universitari pentru organizarea impecabilă a acestui curs, competențele deosebite și abordarea complexă a actualei crize sanitare. Programul de instruire s-a desfășurat într-un moment oportun, când MAEIE face față unor provocări pe plan global și asistă cu succes, în special, cetățenii noștri de peste hotarele țării. Sunt convins că relațiile de colaborare create recent între USMF „Nicolae Testemițanu” și Institutul Diplomatic vor deschide calea unei cooperări fructuoase și vor impulsiona schimbul de bune practici în domeniul instruirii de calitate a personalului din ambele instituții”, se arată în mesajul ministrului de externe. 

Cursul educațional s-a desfășurat în regim on-line, în perioada 29 iunie-1 iulie curent.

curs pentru diplomați
curs pentru diplomați
curs pentru diplomați
curs pentru diplomați
curs pentru diplomați
curs pentru diplomați
curs pentru diplomați
curs pentru diplomați
curs pentru diplomați
curs pentru diplomați
curs pentru diplomați
curs pentru diplomați
curs pentru diplomați
curs pentru diplomați
curs pentru diplomați
curs pentru diplomați
curs pentru diplomați
curs pentru diplomați
curs pentru diplomați
curs pentru diplomați
usmf
curs on-line
curs pentru diplomați
COVID-19
cadre științifico didactice
sănătate publică
webinar
instruire diplomați
curs de instruire
măsuri de prevenire
coronavirus de tip nou

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii